Discuri diamantate circulare pentru:
Tăierea materialelor cu discuri diamantate este realizată de segmenți diamantați brazati la periferia discurilor în condiții controlate de timp și temperatură.
Unul din factorii principali pentru procesul de taiere este alegerea corectă a tipului de segment în funcție de materialul prelucrat și condițiile de lucru.
Segmenții diamantați trebuie astfel concepuți încât să permită dezvelirea continuă a particulelor de diamant în timpul procesului de tăiere, asigurind o viteză și durată de viață a discului optimă.
DIATOOLS fabrică și recondiționează discuri diamantate cu diametre cuprinse între 200-3000mm pentru toate tipurile de materiale și mașini.
Discurile DIATOOLS sunt folosite pe scară largă pentru:
– Tăierea blocurilor și placajelor de marmură, travertin, granit;
– Deschiderea de canale în drumurile de beton;
– Tăierea asfaltului;
– Tăierea pardoselilor și pereții clădirilor;
– Instalarea liniilor de electricitate și telecomunicații fară deteriorarea infrastructurii;
– Construcția și repararea pistelor aeroporturilor.
Recomandări privind utilizarea:
Viteză de taiere
Pentru fiecare tip de material trebuie determinată viteza de tăiere optimă care depinde de puterea mașinii, viteza periferică, specificația segmenților și caracteristicile materialului ce trebuie tăiat. O viteză foarte mică vă conduce la “înfundarea segmenților” iar discul în timp va tăia foarte greu. O viteză mult prea mare vă conduce la spargerea prematură a cristalelor de diamant iar discul va devia în tăietură. În ambele cazuri productivitatea și viața discului se vor diminua considerabil. Vezi tabel I pentru vitezele periferice și turațiile recomandate în funcție de diametrul discului.
Material | Viteza periferica (m/s) | Debitul de taiere (cm2/min) |
Granit | 25 – 40 | 100 – 600 |
Marmura | 40 – 50 | 1000 – 5000 |
Travertin | 50 – 60 | 1500 – 6000 |
Necesarul de putere
Puterea motorului de antrenare trebuie să fie suficientă pentru menținerea unor performante optime. Montajul corect al discurilor în limitele de toleranță admise sunt esențiale. Pentru mașini neprofesionale, de putere mică, specificația segmenților este diferită. Vezi tabel II pentru necesarul minim de putere recomandat.
Flanșele
Funcția flanșelor este de a fixa și alinia discul pe ax și de a preveni vibrațiile și deformarea acestuia. Flanșele trebuie curățate de praf, ulei și rugină, și verificate toleranțele înainte de montarea discului. Pentru diametrul minim al flanșelor (vezi tabel II).
Apa de răcire
Funcția apei de răcire este de a răci discul și de a elimina particulele de material din zona de tăiere evitind astfel uzura excesivă a segmenților. Apa de răcire trebuie direcționată de ambele părți ale discului, sub nivelul flanșelor până în fața discului. Apa de răcire trebuie să fie curată și suficientă (vezi tabel II).
Directia de rotație
Discul trebuie montat întotdeauna în direcția de rotație dată de săgeata de pe disc. Montajul invers conduce la smulgerea cristalelor de diamant iar discul va tăia foarte greu. Un sistem de tăiere adecvat trebuie ales pentru fiecare tip de material. Pentru materiale foarte dure, cum ar fi granitul, este recomandat modul de tăiere în trepte.